CAPITOLUL 1
Introducere
Eşti o persoană matură. Eşti într-un moment în care te gândeşti ce curs va lua viaţa ta. Poate că te gândeşti dacă să te căsătoreşti sau nu, să ai acum copii sau să îţi termnini mai întâi facultatea. Sau poate că ai şi familie şi copii şi te-ai decis să studiezi psihologia pentru a schimba ceva la tine sau la viaţa ta. Oricare ar fi situaţia ta, ai cu siguranţă ceva experienţă practică din traiul într-o familie (fie măcar şi prin lipsa ei! – dacă ai crescut în afara unei familii). Dacă ai păstrat ceva şi din ceea ce ai studiat până acum în facultate, înseamnă că eşti pregătit să abordăm împreună familia, dar de data aceasta din perspectivă psihologică.
1. Clarificări conceptuale: cuplu, căsătorie, familie, psihosexologie.
Încercarea de a defini cuplul nu este tocmai uşoară. Sunt implicate atât de multe trăiri, gânduri, valori că aproape că fiecare ar putea găsi o proprie definiţie a ceea ce înseamnă a forma un cuplu erotic.
Este cunoscut faptul că un cuplu erotic presupune două persoane, de regulă de sexe diferite, (deşi nu este obligatoriu) care au pentru o vreme:
- sentimente de afecţiune unul pentru celălalt (iubire, ataşament, respect etc)
- atracţie sexuală care duce (sau nu) la relaţii sexuale
- scopuri comune
- timp petrecut în comun (unul cu celălalt dar şi în sfera socială);
- dorinţa de a fi împreună pe o perioadă mai îndelungată.
Totuşi, fiecare dintre noi cunoaştem cupluri, fie ele căsătorite sau nu, care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre aceste caracteristici. Există, de exemplu, cupluri care nu mai au nici atracţie sexuală şi nici relaţii sexuale, dar încă împărtăşesc sentimente de afecţiune unul faţă de celălalt, sau cupluri care pentru o perioadă, nu mai locuiesc împreună şi nici nu mai petrec timp împreună decât telefonic, deoarece sunt separaţi de angajamente profesoiale sau personale (exemplul celor care pleacă să lucreze sau să studieze în străinătate pe perioade lungi de timp).
Din punct de vedere psihologic, Iolanda Mitrofan (1998, p.14) oferă o definiţie mai complexă cuplului: „o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt).
Iolanda Mitrofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. A lucrat timp de 20 de ani ca cercetător ştiinţific (gr. I) şi psihoterapeut în domeniul clinic la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă unde a câştigat o bogată experienţă de lucru cu cuplurile şi familiile. Munca sa a fost influenţată de orientarea exeprienţială, gestaltistă, somato-analitică. A elaborat Terapia Experienţială a Unificării cu multiple aplicaţii în lucrul cu cuplurile şi familiile. Autor şi coautor a peste 100 de studii, volume pe teme de cuplu şi familie, articole ştiinţifice şi teme de cercetare Iolanda Mitrofan conduce stagii de formare şi supervizare în terapia cuplului şi familiei. |
Când aceste elemente sunt statuate şi prin lege, atunci cuplul erotic se transformă în cuplu conjugal prin intermediul căsătoriei. Căsătoria este definită de către Dicţionarul Explicativ al limbii române ca fiind uniunea legală, liber consimţită între cei doi parteneri, pentru întemeierea unei familii. Mai este denumită şi mariaj. Tot DEX-ul ne mai spune că mariajul reprezintă o convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie (la noi în ţară, căci în unele state ale lumii ea poate fi încheiată şi între două persoane de acelaşi sex) care şi-au luat obligaţia să trăiască împreună.
Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o "relaţie psihologică" între doi oameni conştienţi, ea fiind "o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective, având indiscutabil o natură foarte eterogenă" (C.G. Jung, 1994, p. 63). Ea este „un proces interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, de conştientizare, redirecţionare şi fructificare a tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de autocunoaştere prin intercunoaştere. Scopul ei este creşterea personală prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii” (I. Mitrofan, 1998, p.16).
Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit implică manifestarea dar şi dezvoltarea nostră ca fiinţe. Suntem provocaţi pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor şi credinţelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, precum şi ale comportamentelor nostre. În cuplu învăţăm ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o altă fiinţă, total străină de noi, învăţăm ce este iertarea, toleranţa dar învăţăm şi să ne manifestăm şi emoţiile negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim sexualitatea. De aceea, cred că a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare pentru autodezvoltare şi autoevoluţie. Nici o relaţie, fie ea de căsătorie sau nu, nu anulează diferenţele dintre parteneri, ci dimpotrivă, atunci când relaţia este foarte profundă şi satisfăcătoare, aceste diferenţe se completează reciproc. E drept că până se ajunge la această completare, se trece prin perioade de supărări, dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoţională şi reveniri. Orice relaţie presupune să ajungi şi „pe culmile raiului şi în adâncurile iadului” (P. Ferrini, 2002, p. 130).
De altfel, abilităţile de relaţionare sunt cele care permit oamenilor să formeze un cuplu erotic. Aceste abilităţi se formează de timpuriu, încă din uterul matern, în funcţie de atitudinea părinţilor, în special a mamei, faţă de făt. Apoi se dezvoltă foarte mult în prima copilărie şi se definitivează în adolescenţă şi tinereţe. Ajuns la tinereţe sau vârsta adultă, de regulă noi ne îndrepăm spre a stabiliza un cuplu. Adică apare, la cei mai mulţi dintre noi, nevoia de a petrece timpul şi a trăi alături de o singură persoană. Cea care urmează a fi martorul vieţii noastre şi care ne permite a fi martorul vieţii lui. De regulă, această hotărâre duce la oficializarea relaţiei, adică la căsătorie şi, astfel, la întemeierea familiei.
Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin latura biologică şi/sau cea psihosocială” (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1998, p.17). Acest lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau mai mulţi copii proprii. Cred însă că merită subliniată funcţia fundamentală a familiei de a forma personalitatea copiilor apăruţi în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare dintre noi dobândim caracterisicile care ne vor defini ca persoane. Aici învăţăm şi ne dezvoltăm identitatea sexuală, exprimată prin sex-roluri, adică acel set coerent de comportamente care derivă din condiţia noastră de bărbat sau femeie şi la care ceilalţi se aşteaptă, tocmai datorită apartenenţei noastre la un sex sau altul.
Dacă aruncăm o scurtă privire la familile care ne înconjoară, observăm o mare diversitate de structuri şi manifestări familiale. Mult mai mare decât exista acum 50 sau 100 de ani. Acest lucru se datorează câtorva schimbări pe toate planurile societăţii: economic, social, psihologic, spiritual. Iată care sunt cele mai semnificative dintre aceste schimbări care au avut efect inclusiv asupra familiei:
· dezvoltarea materială a societăţii, care a transformat omul într-un individ centrat pe acumulare şi mai puţin pe existenţă. Acum oamenii se definesc mai mult prin ceea ce au, decât prin ceea ce fac sau sunt. Valorile personale şi sociale au cunoscut o bulversare semnificativă; de aceea există tendinţa oamenilor de a se responsabiliza mai puţin pentru dezvoltarea şi împlinirea emoţională, cât mai mult pentru cea materială.
· depersonalizarea omului, care derivă destul de direct din caracteristica de mai sus. La aceasta se mai adaugă şi tendinţa de a valoriza mai degrabă individul unic, decât familia sau grupul. Astăzi se foloseşte mai mult „eu”, decât „noi”. Se pune accent pe dezvoltarea individuală, decât pe cea împreună. Asta influenţează şi creşterea vârstei la care se căsătoresc tinerii, la creşterea vârstei la care femeile aleg să devină mame.
· creşterea ritmului de viaţă şi a variantelor de petrecere a timpului, atât în zona profesională, cât şi în cea personală, ceea ce a avut ca efect apariţia unor noi nevoi care se cer satisfăcute. Merită însă să ne întrebăm dacă aceste nevoi sunt reale sau sunt „create” de mintea noastră sau de societate (care devine din ce în ce mai presantă cu toate invenţiile şi aritificialităţile ei).
· conştientizarea dezavantajelor ale familiilor tradiţionale, care puneau accent pe stabilitatea familială, şi mai puţin pe satisfacţia reciprocă a membrilor ei. Astăzi tinerii sunt mult mai orientaţi spre satisfacţia maritală, spre împlinirea emoţională în cuplu, decât să urmărească cu orice preţ longevitatea cuplului sau a familiei.
· pozitivarea atitudinii faţă de femei, de la bum-ul feminismului, la încercările actuale de echilibrare a atitudinii faţă de cele două sexe.
· relaxarea atitudinii faţă de sarcinile şi copiii proveniţi din afara relaţiile de cuplu stabile sau faţă de adopţii;
· deschiderea faţă de metodele contraceptive şi folosirea lor pe scară largă, care a dus la controlul sarcinilor şi deci la controlul vârstei mariajului şi a tipului de relaţie de cuplu dorit de cei doi parteneri;
· schimbarea mentalităţii, din una stigmatizatoare în una de acceptare, şi toleranţă faţă de modelele noi de viaţă familială, cum ar fi familia cu un singur părinte, cuplurile aflate în concubinaj, cuplurile şi căsătoriile între parteneri de acelaşi sex, adolescenţii care devin părinţi etc., dar şi faţă de fenomene precum divorţul, separarea, locuitul împreună înaintea căsătoriei.
· tendinţa la libertinaj, inclusiv (sau mai ales) sexual şi de a fi furaţi de modelele familiale „la modă”, cum ar fi, de exemplu concubinajul şi cuplul homosexual.
· relaxarea presiunii bisericii asupra relaţiilor sexuale şi instituţiei familiei.
Dincolo de aceste schimbări, pe noi ne interesează să înţelegem ce se întâmplă în interiorul fiecărei familii. De aceea, psihologia familiei se centrează mai degrabă pe unicitatea fiecărei familii, ţinând însă cont de toate influenţele exercitate asupra ei. Dar pentru a ajunge să pătrundem în universul interior al familiei, cred că te ajută o incursiune în celelalte domenii ale ştiinţei care îţi pot facilita înţelegerea şi studiul mecanismelor psihologice specifice familiei. Aşa că te invit să mergi mai departe, la următorul subcapitol.
2. Relaţiile domeniului psihologiei familiei şi psihosexologiei cu alte ştiinţe
Psihologia familiei este unul dintre domeniile care se studiază în ultimii ani de studiu la toate facultăţile de profil. Este firesc acest lucru deoarece el necesită cunoştinţe acumulate din primii ani de studiu şi este foarte legat de multe alte arii ale psihologiei. Domeniul psihologiei familiei se ocupă de studiul teoretic şi aplicativ al mecanismelor psihologice ale constituirii, menţinerii şi disoluţiei familiei, precum şi al proceselor şi fenomenelor care au loc în cadrul unei familii. Pentru aceasta este necesar să dăm atenţie atât la elementele comune familiilor, cât şi celor care diferenţiază familiile între ele. Astfel, nici abordările nomotetice, nici cele idiografice nu sunt fertile luate individual, ci doar împreună.
Psihosexologia este un domeniu foarte strâns legat de psihologia familiei. Cu toate acestea, se poate vorbi de o existenţă independentă a sa, alături de celelate ramuri ale psihologiei. Din punctul de vedere al Iolandei Mitrofan (1997, p. 8), psihosexologia este domeniul de studiu al „particularităţilor comportamentale ale celor două sexe în stabilirea, funcţionarea şi dezvoltarea relaţiilor interpersonale erotico-sexuale, interactive şi de intercunoaştere”. După aceeaşi autoare, acest domeniu îşi propunse să: explice şi evalueze din punct de vedere psihosocial experienţele de comunicare, comuniune, coevoluţie şi coexistenţă din cuplu (erotic şi/sau conjugal) şi din familie, să abordeze diagnoza şi terapia stărilor disfuncţionale ale cuplului din persepctiva intimităţii.
Psihosexologia este un domeniu bine delimitat, constituit la graniţa dintre medicină şi psihologie. El are o istorie destul de scurtă, în sensul că a apărut mai târziu ca psihologia şi medicina ca arie individuală. Cunoştinţele de psihosexologie există însă de mult, evident. „Multiplele interferenţe interdisciplinare...îi consolidează şi justifică domeniul”, aşa cum afirmă Constantin Enăchescu în Tratatul său de psihosexologie (2003, p. 17). Tot acest autor consideră că obiectul de studiu al psihosexologiei este reprezentat de instinctul sexual şi comportamentele legate de el (2003, p. 18).
Evident, psihologia familiei şi psihosexologia folosesc multe dintre conceptele şi modalităţile de analiză ale celorlalte ramuri ale psihologiei. De aceea, pentru a putea înţelege aceste două arii de care ne vom ocupa în acest manual este necesar ca informaţiile pe care le-aţi studiat anii anteriori să fie bine asimilate. Iată care sunt domeniile psihologice şi non-psihologice cu care psihologia familiei şi psihosexologia stabileşte relaţii:
· Psihologia generală - de aici avem numeroase informaţii despre procesele psihice şi sistemul de personalitate, cu precădere la formarea lor, deoarece, după cum bine este cunoscut, acestea se modelează în mare măsură în interiorul familiei. Familia este cea care pune bazele personalităţii individului, mai ales în ceea ce priveşte caracterul său şi stimularea şi dezvoltarea aptitudinilor sale.
· Psihologia socială - este ramura psihologiei din care a izvorât practic psihologia familiei. Ea ne vorbeşte despre relaţiile dintre oameni, despre diade sau cupluri, despre grupurile mici, iar familia este un astfel de grup. De asemenea, psihologia socială se ocupă de studiul proceselor şi fenomenelor psihosociale cum ar fi: cunoaşterea interpersonală, comunicarea, conflictele, competiţia, cooperarea, atracţia interpersonală, formarea coaliţiilor, fenomenul atribuirii, manipulare, negociere etc. Toate aceste fenomene sunt regăsite şi în cadrl cuplurilor şi familiilor. De aceea, o bună cunoaştere a psihologiei sociale presupune şi o bună bază de plecare în cunoaşterea şi înţelegerea psihologiei familiei.
· Psihologia vârstelor sau a dezvoltării - se ocupă de evoluţia şi dezvoltarea persoanei de-a lungul etapelor de viaţă. Şi cum o mare parte din această viaţă o petrecem într-o familie, fie ea cea în care ne-am născut, fie cea pe care o formăm, climatul familial şi tot ce se întâmplă în familie va avea un impact foarte important asupra evoluţiei şi funcţionării noastre în toate ariile vieţii. Astfel, dacă aţi asimilat informaţiile din acest domeniu, atunci cu siguranţă psihologia familiei şi psihosexologia vă vor fi la îndemână şi vă vor stimula curiozitatea mai departe. Vă invit să vă aduceţi aminte de teoria ataşamentului a lui Bowlby, de stadiile de dezvoltare psihosexuală ale lui S. Freud, de etapele de dezvoltare psihosocială ale lui E. Erikson, asta ca să amintesc doar de o parte dintre noţiunile care vă vor fi utile de acum încolo.
· Psihanaliza - este domeniul care ne introduce în analiza aprofundată a dezvoltării noastre psihosexuale, a dinamicii dintre instanţele psihicului uman (conştient, inconştient şi subconştient sau sine, eu şi supraeu), a relaţiilor dintre părinţi şi copii şi în special a modului în care funcţionarea psihică la maturitate este puternic influenţată de relaţiile pe care noi le avem cu părinţii în timpul copilăriei.
· Psihoterapia şi consilierea psihologică - sunt ramuri ale psihologiei care folosesc foarte mult informaţiile din psihologia familiei şi din psihosexologie pentru a putea ajuta persoanele, cuplurile sau familiile aflate în impas existenţial.
· Neuropsihologia - se înrudeşte mai ales cu psihosexologia, deoarece îi oferă acesteia informaţii cu privire la mecanismele de legătură între psihic şi corp, mai ales dintre psihic şi creier.
· Medicina - mai ales prin aria ei denumită medicina de familie, se află în stânsă legătură cu psihologia familiei, deoarece înţelegerea modului de funcţionare a unei familii determină şi înţelegerea mecanismelor ei de funcţionare fizică, a bolilor şi transmiterea lor transgeneraţională (mai multe detalii veţi afla când veţi studia capitolul despre abordarea transgeneraţională şi cel despre genogramă). De asemenea, aria medicinii numită sexologie reprezintă o altă sursă foarte bogată de informaţii, în special pentru psihosexologie.
· Antropologia - prin studiile ei privind diversele culturi umane, ea furnizează psihologiei familiei şi psihosexologiei informaţii cu privire la: diferenţele dintre familiile aparţinând altor culturi; dificultăţile care apar în familiile mixte (cu parteneri provenind din culturi diferite); ritualurile ce sunt folosite de familie în momentele sale importante de evoluţie (ex. ritualurile de trecere: botezul, nunta, înmormântarea); manifestările impulsului şi al comportamentelor sexuale din diferite culturi.
· Sociologia - îndeosebi sociologia familiei, studiază şi ea familia, dar ca instituţie socială şi în relaţie cu societatea. Astfel, informaţiile ei vin să îmbogăţească cunoştinţele despre familie, dar oferă şi sprijin în înţelegerea funcţionării sexuale a persoanei, dacă ţinem cont de practicile sexuale considerate ca fiind acceptabile pentru o societate dată.
· Dreptul - în special cel al familiei, se bazează mult pe datele psihologiei familiei pentru a putea elabora şi aplica legi cu privire la protecţia familiei şi a membrilor ei, precum şi cu privire la manifestarea sexuală a membrilor societăţii.
Rezumatul capitolului
În acest capitol am urmărit să îţi ofer informaţiile de bază despre cuplu, familie, căsătorie. Te rog, pune accent pe perspectiva psihologică a definirii lor. Glosarul de jos te va ajuta în acest sens. Sper că am reuşit şi să îţi mai stimulez şi interesul pentru studiul domeniului. M-am centrat şi pe câteva sugestii de materii studiate de tine în anii trecuţi de unde ai mai putea avea sau lua informaţii depre familie şi indentitate sexuală. Deci revezi cunoştinţele din Psihologia generală, Psihologia socială, Psihologia vârstelor, Neuropsihologie, Sociologie, Psihoterapie, Consiliere psihologică. Evident, nu te opeşte nimeni să citeşti şi din medicină (sexologie!) sau drept! Mi-aş dori să rămâi cu principalele informaţii şi definiţii referitoare la conceptele de bază (la examen aceste concepte pot fi vizate în mod direct). De asemenea, în final, vei găsi câteva sugestii bibliografice pe care le-ai putea consulta, în cazul în care vrei să îţi extinzi bagajul de cunoştinţe.
Glosar de termeni folosiţi
Cuplu | „o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt)” (I. Mitrofan 1998, p.14) |
Căsătorie | „un proces interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, de conştientizare, redirecţionare şi fructificare a tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de autocunoaştere prin intercunoaştere. Scopul ei este creşterea personală prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii” (I. Mitrofan, 1998, p.16) |
Familie | „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin latura biologică şi/sau cea psihosocială” (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1998, p.17) |
Psihologia familiei | domeniul al psihologiei care se ocupă de studiul teoretic şi aplicativ al mecanismelor psihologice ale constituirii, menţinerii şi disoluţiei familiei, precum şi al proceselor şi fenomenelor care au loc în cadrul unei familii. |
Psihosexologie | domeniul ştiinţific medico-psihologic de studiu al instinctului sexual şi a comportamentelor legate de manifestarea acestuia |
Diana Lucia Vasile @ Introducere În Psihologia Familiei Şi Psihosexologie
